Program motivațional de dezvoltare personală și sprijin emoțional „Vreau să mă pregătesc pentru viață. Ajută-mă, te rog!”


Program motivațional inițiat de Angela Drăghia, în colaborare cu psihologi, psihoterapeuți, actori, artiști, pedagogi etc.
Trăim într-o societate în care se pune accent pe competiție, pe note, pe imagine, dar puțini oameni se gândesc cum să pregătească tinerii pentru viață și provocările ei.
Acest program își propune să fie un program de sprijin, cu rol educativ și interactiv și se adresează elevilor și adolescenților până în 18 ani, care provin din familii defavorizate, cu situații financiare precare, din centre de plasament, case de tip familial, copii cu probleme de adaptare mentală, emoțională și socială, copii care au trecut prin diverse tipuri de abuz.
Scopul acestui program este să vină în întâmpinarea acestor tineri prin crearea unor întâlniri organizate, pe grupe de vârstă, care să îi ajute să-și urmeze o cale, un vis. Programul este menit să îi ajute să-și diminueze tensiunile emoționale, să se adapteze mai ușor în societate și să devină mai echilibrați și mai entuziaști.
Programul se va axa pe câteva întrebări esențiale:
♡ Cine sunt eu? Încotro mă îndrept? ♡ Ce îmi doresc cel mai mult?
♡ Ce pot schimba în viața mea? ♡ Pot eu fi diferit? ♡ Sunt eu familia mea?
♡ Cine este alături de mine? ♡ Cum pot să devin mai bun, mai pregătit?
♡ Cine vreau să devin? ♡ Care sunt resursele de care am nevoie?
Programul va cuprinde module interactive de dezvoltare personală și coaching create special pentru inimioara lor, cursuri de teatru, jocuri interactive și alte activități creative (terapie, artă, ore de limba engleză etc).
Parteneri: Psihologi, psihoterapeuți, actori, pedagogi, coach, oameni creativi etc.
Logistica evenimentului: Avem nevoie de sponsori pentru:
- Buget susținere program (materiale de lucru, jocuri, consumabile, transport copii, masă caldă/rece, apă, suc etc).
- Voluntari program (persoane care doresc să facă cu acești copii activități creative, cursuri, terapie prin artă, lecții de engleză, muzică etc).
Vrei să te implici? Prin acest ajutor, copiii/tinerii de astăzi pot deveni adulții sănătoși de mâine, pot avea o viață diferită de cea a părinților lor.
Pot fi pregătiți pentru viață!